Va amintiti acele oglinzi de balci care va deformeaza fata in nenumarate feluri?
Eu cred ca intocmai la fel ne oglindim unii intr-altii.
Ma uit in urma; vad o mie de chipuri de-ale mele, in fata a o mie de interlocutori.
Adevarul e ca nu ma manifest uniform; fiecare scoate la iveala ceva sau altceva din mine.
Cu unii sunt linistita, prea linistita; a se citi "neinspirata" (da, eu cred ca avem nevoie de "inspiratie" chiar daca nu desfasuram activitati creative; viata necesita o mare cantitate de inspiratie...dar asta poate fi un alt subiect); cu altii sunt vulcanica: ard cu o intensitate care imi taie pana si mie rasuflarea; cu cativa sunt reverentioasa; cu cei mai multi - mojica; cu timizii sunt provocatoare, cu indraznetii - dispretuitoare; cu unii - atat de blanda, de calina, a "sister of mercy", "an angel of compassion"; altii ar putea jura ca sunt cea mai veninoasa persoana pe care au intalnit-o.
Intotdeauna se gasesc unii care sa imi reproseze cu indignare diverse gesturi si atitudini. Si li se pare greu de crezut ca ei si doar ei imi pot provoca acele reactii! Dar eu sunt convinsa ca lucrurile stau intocmai asa: suntem un fel de elemente chimice care, in contact, dau compusi unici; obiecte a caror imagine care se deformeaza diferit, de la o oglinda la alta.
Structura de baza ramane aceeasi; dar e extrem de important ce reuseste cineva sa "stoarca" din tine ca dintr-un fruct: poti deveni compot, dulceata, peltea sau alcool :)
Perspectiva devine absolut infioratoare in momentul in care te gandesti la persoana langa care vei ramane o viata: cum te va transforma asta? ce vei deveni in urma acestei simbioze? ce stimuleaza si ce anihileaza ea in tine? daca te paraziteaza? ce puteti face impreuna? veti fi doi razboinici? veti construi ceva?
Privind astfel lucrurile, ele se infatiseaza asemeni unei cresteri spirituale impreuna; nu mai putin posibila este o descrestere impreuna - sumbra viziune pe care nu vreau sa mi-o reprezint...