Oameni de nerecunoscut

Locul era plin de lume. Am intrat, am privit in jur si nu am recunoscut pe nimeni.
Stiti, uneori recunosti oamenii fara sa-i fi cunoscut vreodata. Poate ca vi s-a intamplat si voua...poate ca, privind retrospectiv, veti realiza ca astfel s-au nascut cele mai frumoase prietenii din viata voastra. Pur si simplu ii recunosti, din primul moment; vezi ceva in privirea lor, la fel dupa cum ei inteleg perfect ce vor sa spuna ochii tai; zambetele voastre isi marturisesc toate secretele, gesturile, chiar si cele involuntare, spun povesti fara sfarsit. De multe ori, persoana recunoscuta se amesteca la loc in multime fara sa se fi spus niciun cuvant. Dar e reconfortanta acea complicitate de-o clipa cu un strain in care intuiesti lucruri asemenea celor care populeaza lumea ta.
Aseara insa nu am recunoscut pe nimeni. Am stat suspendata in sfera propriilor ganduri, invaluita de un halou dens de izolare acuta. Nu am facut niciun semn nimanui si nimic nu mi s-a parut familiar. Si am venit sa ma gandesc...