In cinematografie si fotografie, expresia desemneaza, evident, unghiul din care este captata o imagine. M-am gandit ca asta e tot ce ramane: o succesiune de imagini, de flashuri, un fel de colaj, cel pe care spun ca il vedem derulandu-se in fata ochilor nostri in clipa care preceda moartea. nu ca as fi murit vreodata...dar fac repetitie pentru scena asta.
Initial, s-a vrut un blog foto; dar am gasit mult mai la indemana cuvintele. si, oricum, intre timp, o buna prietena s-a gandit sa dispara din viata mea, impreuna cu cateva obiecte cu valoare (nu doar) sentimentala, printre care si aparatul digital. Aceeasi prietena cu care, pe vremea cand mi-am cautat job timp de 4 luni si a trebuit sa supravietuiesc dintr-o nenorocita de rezerva de 10 milioane de lei vechi, am impartit pachete de tigari ieftine si bidoane de bere.
Multe s-au schimbat de atunci. Ea e acum un adult...cu o slujba respectabila si prost platita; se pare ca se reorienteaza catre videochat; daca inca ne-am vorbi, i-as spune ca e o decizie inteleapta: la urma urmei..."cu ce e mai indecenta pula decat furtul?"
e o lume a alienarii perfecte, in care faci sos de amintiri pe bloguri si ymess, in timp ce prietenii se strecoara din viata ta pe usa din spate...
Ei, si?!
Nu am nevoie de nimeni. Si nimeni nu are nevoie de mine.
6 comments:
In cinematografie exista Oscarul... Pentru mine exista Onoarea de a scrie primul aici... este si prima data cand scriu pe un blog... :)
Reteta fericirii este sa te simti bine in pielea ta, tu cu tine. Indiferent de situatie.
Cit timp fericirea depinde de altii... aia " altii" vin si pleaca.
Ne nastem singuri, murim singuri, si restul sint detasabili.
Oare?
NIMENI NU ARE NEVOIE DE NIMENI
Aceasta sa fie rezultatul unei experiente, neplacute este adevarat dar din care ai ceva de invatat."Ce am invat eu acum?" asta e intrebarea.Apar multi oameni in viata unui om dar raman destul de putini care sa reprezinte ceva.Ce vrem noi sa reprezinte acei oameni aduc in mare parte o definitie a comportamentului nostru social din acel moment. In sinea noastra,dar recunoastem destul de greu, acceptam oameni care nu sunt pe aceeasi pozitie cu noi. Au alte motivati decat ale noastre, alte sisteme de valori. Pentru ei a calca pe cineva in picioare pentru scopurile lor se rezuma la expresia "calc pe cadavre". E oarecum simplu daca cel afectat de actiunile lor accepta sa fie un cadavru. Raspunsul la ce ai scris este in mare parte SUNT VIU, AM VIATA IN MINE, NU SUNT O VICTIMA.
Acest tip de oameni nu stiu decat de frica, oameni cu o personalitate animalica in care e departe una din manifestari. Ceea ce imparti cu ei intr-un anumit timp nu are prea mare insemnatate. Vor uita cum erati atunci la inceput, cum ati petrecut acele vremuri impreuna si care au dus la legarea unei prietenii.
Te cunosc si actiunile lor sunt doar de a vedea ce au de scos de la tine.Prin orice mijloace numai sa scoata. Un comportament animalic, de caine care tot adulmeca dupa ceva mancare,dupa ceva de ros. Asta e un dus rece care a adus realitatea in viata ta as putea spune. Crede mai departe in TINE si o sa fie MAI BINE.
Lucrurile nu au o prea mare insemnatate(se strica,se distrug,se fura...) dar au un efect iti arata cine iti este prieten :)
Prietenii nu se strecoara NICIODATA. Hotii se strecoara pe acolo ca prin fata vin PRIETENII :)
Usa din spate e rezervata :))))))
Cum nu stii? Da e rezervata celor care fug de responsabilitati care au constiinta incarcata, celor care au ceva de ascuns. E rezervata HOTILOR de orice tip.
Si daca tot ai adus vorba de moarte. Eu stau si ma gandesc cateodata la ea. Cum va fi ea pentru mine. Ce voi putea spune inainte de a muri celor de langa mine din experienta mea. Ma gandesc asa, deoarece eu inca mai cred ca o sa am langa mine OAMENI FAMILIE, NEPOTI si tot tacamul, sa spun ceva la batranete.
EU MAI CRED
Si daca mai sunt si altii o sa ne gasim :)
P.S. Sa nu crezi ca e vorba de optimism sau speranta.Nu mai cred in acestea deoarece lasa loc liber RATARII, ESECULUI.
EU CRED
Cu stima MIHAI
Cu siguranta sunt oameni care au avut, au si vor avea nevoie de tine. Cum la fel de convins sunt ca si tu ai nevoie de oameni. Increderea se cultiva in timp, iar valorile cer si mai mult timp...Sunt lucruri care se intampla, sunt dezamagiri care vin, sunt oameni care pleaca. Un flux poate firesc al vietii intr-o viatza poate de multe ori prea putzin fireasca...Daca e sa raman cu ceva dupa tot ce s-a intamplat, e doar o imagine...un amalgam de trairi...dezamagire, indignare, eliberare...e doar imaginea ta din Godfather...restul pentru mine erau confirmari, poate pentru simplul fapt ca totul a functionat algoritmic, concluziile venind natural, fara prea multe conexiuni...Dar viata merge inainte...
I thank my mother, my father, my friends, God and all my fans...:)
Glumesc, desigur; si totusi, nu pot ascunde bucuria faptului ca "lumea" "percuteaza", comenteaza, are ceva de spus. Multumesc, asadar, pentru opinii.
Sunt de acord cu Luck: nu exista fericire impartita cu altii atata timp cat nu putem fi confortabili cu noi insine, impacati, relaxati, chill, cool. Dezechilibrul interior se propaga ca o unda distructiva in cei din jurul nostru, mai ales in cei care ne cunosc foarte bine, carora le pasa, si in fata carora nu ne putem ascunde tresaririle, oricat de mult si de abil am incerca.
Mihai-Evlampie, imi place viziunea ta pedagogica asupra intregului episod; cu ocazia asta, as vrea sa te si demasc, pentru ca, in ceea ce ma priveste, eu consider aceasta viziune pedagogica drept una profund optimista; nimic nu e mai reconfortant decat gandul ca am invatat din experientele anterioare si ca nu vom repeta greselile; o respectabila doamna din randul cunostintelor mele avea motto-ul afisat deaspura biroului: "Always make new mistakes". M-am gandit de multe ori la asta.
Asa, ca viitor subiect de reflectii...sau fiindca tu inveti pentru examenul de statistica :))))), te-as invita sa calculezi: cati oameni ies din vietile noastre pe usa din fata si cati pe cea din spate? iti pot spune clar care din scorurile mele este mai mare.
Daniel, pentru ca ai fost acolo si s-a intamplat sa jucam impreuna scena asta din "Godfather", poti croseta si tu la colajul ala; pentru ca, asa cum spui, "Daca e sa raman cu ceva dupa tot ce s-a intamplat, e doar o imagine...".
Restul, prieteni dragi, sunt cuvinte de-o zi, efemeride intr-o lume nepasatoare, in care nimeni nu are (???) nevoie de nimeni :)))
Eco sfarseste "Numele trandafirului" cu "Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus" - in 2 cuvinte (fara traducerea de rigoare si divagatia necesara - gugl it!) - ceea ce ne ramane dupa toate lucrurile, sunt simplele nume...Lasa-i pe cei iesiti pe sub porti laterale, pe usile din dos, prin prea inalte tavane, sa se duca dracului unde vor; domnu' subconstient le va retine accidental numele, iara de rest se va ocupa memoria preocupata de zilele urmatoare, nu de istorie. Hai sa lasam portretul lui Dorian Gray din oglinda si sa traim mai mult decat fantomele care ne bantuie. La mine nu tin chestiile astea cu "las' ca o sa fie bine", cat (mai degraba)..las' ca exista oameni mai buni decat cei pe care i-am intalnit deja. Am zis!
in mod cert, e o politica mult mai sanatoasa asta!
ideea e ca, de cate ori am iertat pe cineva, am facut-o cu gandul ca persoana respectiva isi va regreta greseala si nu o va repeta. am mizat pe puterea salvatoare a caintei, daca pot folosi cuvinte atat de mari. si am crezut ca daca, dimpotriva, as fi "necrutatoare", celalalt s-ar inrai si, astfel, nu ar exista beneficiu moral de niciuna dintre parti...
insa cand ierti si celalalt repeta intocmai aceeasi greseala, parca te doare chiar mai rau decat prima oara! asa ca, vorba ta: in cele din urma ii las sa se duca. ma incomodeaza gandul de a trai in aceeasi galaxie cu ei, dar asta e! noroc ca exista si altfel de oameni!
Post a Comment